Ea ajunge acasa. O zi lunga si blestemata. O zi in care s-a simtit izbita de cel putin sase valuri de depresie, ipocrizie, ranchiuna si nervi. Intra pe usa. Isi tranteste geanta pe primul scaun. Se aude o pocnitura. Sigur s-a spart ceva. Eh, si ce...da-le dracului de lucruri.

Se aseaza pe pat. Isi pune o scrumiera langa ea. Aprinde o tigara si isi porneste laptopul. Intra pe reteaua aia nenoricita de socializare. Socializare cica. De unde...o droaie de ipocriti care nu stiu decat sa fie falsi si superficiali. Ofteaza adanc.

Un scurt bip. Se uita pe ecranul prafuit. Normal ca e prafuit, ca doar nu si-ar irosi timpul si asa, destul de limitat din ce a aflat azi, cu curatenia. Se uita cine o deranjeaza. Un baiat. Evident. Il cheama Dorian. Se uita bine la ecran. Cine mama dracu' e Dorian?

Nu ii raspunde. Lasa-l sa scrie. Probabil alt disperat. Iar ea nu are energia pentru asa ceva. E o tanara la doar 22 de ani. Saptamana trecuta i s-a facut rau intr-o seara. Dupa o scurta vizita la spital, a aflat ca avea o tensiune scazuta. I s-a recomandat sa se odihneasca si sa consume lichide. I s-a spus ca nu e absolut nimic grav.

Apoi ieri...ieri a lesinat pe strada. Au ajutat-o doi oameni sa ajunga la spital. Usor, usor a inceput sa se simta mai bine. I s-au facut o serie de teste, iar astazi a fost la interpretarea rezultatelor. A simtit ca ii se prabuseste lumea. La doar 22 de ani a fost diagnostica cu tumora pulmonara microcelulara metastazata cerebral. Mai avea maxim cateva luni de trait. Nici nu stie ce sa faca. Incotro sa se indrepte. Nu si-a sunat nici macar parintii. Simte ca e ca intr-un film prost, cu o muzica de fundal infernala.

Laptopul scoate sunete din nou. Dorian tot insista. Pana la urma, fata apasa pe conversatie. Doamne, Dumnezeule, ce tot vrea omuletul acesta?

-Buna Andreea, imi pare bine. Eu sunt Dorian. Am o curiozitate si simt ca doar tu ma poti lamuri. Evident, raspunsul tau va determina o schimbare de situatie dramatica in viata ta. Nu privi acest mesaj drept un strigat de disperare al singuratatii. Daca vei raspunde, vei vedea un aspect de altruism suprem intrupat in persoana mea.

-Astept raspuns.

Da. Deci da. Omul nebun. Dar super dragut. Arata super bine. Adica zici ca a scapat baiatul de pe coperta Vogue. La poza de profil, un tip brunet, tuns scurt, cu o usoara barba, camasa alba cu un pattern de romburi albastre, un sacou burgundy...la butoniera sacoului, o mierla de argint.

Pac. Un mesaj nou. Tot de la el.

-Andreea, acum ca ai citit, mi-ai analizat profilul, ai terminat cu gandurile despre o posibila psihoza a mea...as dori sa stiu: vrei sa imi raspunzi la doua intrebari?

-Buna Dorian, imi pare bine. Nu prea imi este

clar ce vrei de la mine. Dar iti spun atat. Daca asta e un fel de schema sa te bagi in seama cu mine inutil, lareventindeo.

-Andreea, linisteste-te. Vreau doar sa imi raspunzi la cele doua intrebari pe care le am. Apoi nu vei mai auzi de mine niciodata online.

-Dorian, iti jur, la ce zi am avut, daca vii acum cu vreo tampenie sa ma intrebi, o sa aflu cine esti, o sa te caut, o sa te gasesc si o sa te tescuiesc. Nici nu stiu de ce Doamne iarta-ma iti raspund, dar hai. Zi intrebarile.

-Andreea. Iti inteleg starea. Prima mea intrebare pentru tine: de ce esti atat de trista?

In acel moment ea simte cum ii cade iar toata creatia in cap. Dar ce naiba...trebuie sa vorbeasca cu cineva. El e un strain. Asa ca nu conteaza. Nebun, ciudat cum e, trebuie sa se descarce.

-Astazi am fost la medic. Si...am primit vesti proaste. Nu stiu de ce iti spun tie asta...dar am primit vesti chiar foarte proaste. Dorian, am doar 22 de ani si se pare ca viata mea s-a sfarsit. Asa ca imi pare rau. Chiar daca eram interesata, conversatia pe care o purtam acum este complet irelevanta. Asa ca spune si a doua intrebare daca mai are rost si gata.

-A doua intrebare pentru tine. Crezi in Dumnezeu?

Ce intrebare idioata. Si nici macar nu ii pasa de ce a citit. Dar nu exista explicatie pentru secunda in care ea, trage laptopul mai aproape si raspunde.

-Nu. De azi nu mai cred. Am crezut. Dar vazand ca eu, care nu merit asa ceva...patesc...nu. Nu cred. Si daca Dumnezeu exista cu adevarat, cand voi fi in fata lui, nu eu va trebui sa imi cer iertare. Ci El va trebui sa isi ceara iertare in fata mea.

-Perfect Andreea. Mi-ai raspuns la cele doua intrebari, exact asa cum imi doream. se aude o voce barbateasca din spatele fetii.

Imediat ea tasneste din pat. Dar prea tarziu. Necunoscutul o apuca de o mana si o lipeste cu o forta de necrezut de dulap. Simte pe obraz, raceala oglinzii de care el a lovit-o. Strainul vorbeste.

-Buna Andreea. Ti-am spus ca online, nu vei mai auzi de mine. Eu sunt Dorian.

-Lasa-ma in pace! Da-mi drumul!! Lasa-ma!

-Andreea, fa liniste si nu vei pati nimic. Asculta-mi voce. O sa iti spun o mica poveste. Dar inainte de orice...

Dorian slabeste putin stransoarea. Andreea se poate uita acum in oglinda. Si nu ii vina sa creada. Ea se oglindeste perfect. Dar individul care o tine...o creatura hidoasa. Cu forma de om, dar cu un chip atat de imbatranit si scorojit cum nu a vazut nici in filmele de groaza.

-Andreea. Intotdeauna esti atat de naiva si vorbesti cu toti dubiosii pe internet? Cine stie ce ti se poate intampla...peste ce...specie deosebita de ciudat poti da. Fii atenta. Stii povestea lui Dorian Grey? Omul care se mentinea mereu tanar deoarece avea sufletul capturat intr-o pictura? Si pictura imbatranea in locul sau?

-Da. O stiu. Ce legatura are?

- Povestea pe care o stii tu e neterminata. Dorian Grey nu a murit in momentul in care pictura a fost distrusa. A fost blestemat. Blestemat sa traiasca vesnic sub aspectul asumat in pictura. Te-am intrebat doua lucruri. La ultima intrebare mi-ai spus ca tu nu crezi in Dumnezeu. Nici eu. Dumnezeu nu cred ca exista. Altfel nu mi-ar fi permis sa traiesc. Exista doar demonii din fabule. Toti am fost oameni la un moment dat. Dar am cazut prada viciilor noastre pamantesti. Iar prima intrebare are legatura cu venirea mea aici. Am facut mult rau, Andreea. Am furat vietile oamenilor. Iar acum...acum incerc sa imi rascumpar acele greseli. Poate asa imi va fi permis sa mor in sfarsit.

In acel moment Dorian o atinge pe Andreea pe frunte. Fata simte o arsura unde a atins-o barbatul. Simte cum i se impaienjensc ochii. Arunca o privire in oglinda. Si vede cum imaginea batranului napastuit se schimba. Se metamorfozeaza in versiunea lui tanara si superba. Apoi ii da drumul Andreei. Ea se da doi, trei pasi inapoi si se uita neincrezatoare la el.

Dorian zambeste.

• Asta fac eu acum Andreea. Nu mai pictez. Sunt un devorator de moarte. Iau asupra mea tot raul. Esti vindecata...Traieste si pentru mine!