Am fost langa tine inca de la inceput. Te-am vazut inca din prima ta zi. Primul tau pas, l-ai facut alaturi de mine, iar primul tau cuvant l-ai rostit in prezenta mea. De fiecare data cand ai cazut, eu am fost acolo langa tine, pe podea. Ti-am urmarit anii copilariei. Anii in care te-ai jucat singur in curtea goala, plina de frunze, avand drept cel mai bun prieten imaginatia ta. Am fost langa tine in prima zi de scoala cand ai plans si am am vazut cum ai fost un mic anti-social inca din prima zi. Anii aceia singuratici in curte si-au lasat amprenta, nu? Apoi am stat si am privit cum nu ai inteles multe lucruri atat de elementare pentru alti oameni, dar de neconturat pentru tine. Inainte ca cativa ani de primul tau deceniu, am luat parte impreuna la experienta "mortii". Am vazut cum te-a blocat, te-a inchis, te-a sufocat si ti-a stins inocenta. Dar am vazut ca nu au realizat si ai mers inconstient mai departe. Am fost acolo langa tine cand ai fost izolat, infrant si iar la pamant. Cand dadeai nastere ideilor in mintea ta, dar ramaneau acolo pentru ca nu aveai cu cine sa le imparti.

Ai devenit barbat avandu-ma langa tine la absolut fiecare pas pe care l-ai facut. Am urmarit cum ai facut bine, rau, iarasi bine, iarasi rau. Cum te-ai indragostit si cum ai devenit rece, dar si cum a fost inversul medaliei. Am fost acolo in apus si in rasarit. Am vazut cum ai incercat sa ma indepartezi, crezand ca vei reusi fara mine. Am vazut frustrarile tale, dorintele tale, visele tale, succesele tale, esecurile tale, furia ta, calmitatea ta, nervozitatea ta, lasitatea ta, curajul tau, frica ta, independenta si dependenta ta, lucrurile nespuse si spuse, mila si compasiunea ta, ura ta, raceala ta, durerea ta.

 

Am fost la fiecare pas. Acolo. Din apus pana in rasarit. Noaptea ai fost mereu singur. Si noptile au fost cele in care, eu dandu-ma la o parte...ai gresit. Noptile sunt cele in care stai treaz cautand, gandind si planuind. Noptile acela atinse de fumul tigarilor nenumarate, stinse in tacere. In care esti doar tu si noaptea. Stiu de ele, desi nu am fost acolo. Le vad marturia a doua zi, sub ochii tai. Vad cearcanele agitatiei, stresului, oboselei, urii si furiei. Mai apare licarirea de speranta in ochi.

Noptile te las singur in intuneric. Iar a doua zi, eu sunt singura amintire a acelui intuneric, ce sta langa tine de la apus pana la rasarit. Sunt singura mentiune a intunericului acela din ore nesfarsite de bezna, parfumate de tigari. Eu sunt umbra ta. Si nu te las sa uiti de ce esti aici. Respira. Nu esti singur.

 

Sa fie Lumina.